joi, 5 noiembrie 2009

Vand nokia 1100 de ala scump :))



anunt:Vand NOKIA 1100 RH 18 an 2003 v3.31 MADE IN GERMANIA
Se spune ca modelele astea de nokia care au softul rh15, 16 sau 17 si sunt pana in 2003, intercepteaza prin sms niste date bancare…

Si de aici toti jmecherasii si la colt discuta de cum sa faca rost de acel telefon, desi habar n-au cum, ce, cand si in ce fel ori daca se pot folosi.
La munca in pula mea de nemancati, nu la jmecherii.
S-a umplut si okazii de anunturi date de tarani nemancati:
Numai hackarisme aveti in cap, ati aparut ca ciupercile dupa ploaie si cereti sume fabuloase pe produse care fac 10-40 lei. Reveniti cu picioarele pe pamant, nu va da nimeni si nimic suma asta pe panaramele astea de telefoane. In plus asta al tau nici nu e bun, trebuie anumite variante de soft, RH15/6/7. Macar astia care aveti licitatii la telefoanele astea aveti simtul umorului, atat in pret cat si in target-ul vizat de voi, auzi, pentru cunoscatori.

Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Miercuri, 23 Septembrie 2009

» Telefoanele din acest model produse de cunoscuta companie finlandeza au ajuns sa aiba preturi astronomice, deoarece o companie obscura a spus ca acestea pot fi folosite de hackeri.

» Specialistii in IT spun ca informatiile respective sunt fabulatii si ca ar putea fi vorba despre o noua teapa de genul “masina de cusut Singer”.

Multi romani au aflat in ultimele luni ca au in casa o mica avere. Telefonul mobil banal, primit gratis de la serviciu sau cumparat cu 2 lei si pe care, probabil,nu l-au mai folosit de cativa ani ar valora acum cateva mii sau, dupa cum spun unii, cateva zeci de mii de euro. Nokia 1100, un telefon care s-a vandut pe glob in peste 200 de milioane de exemplare, a devenit peste noapte un dispozitiv electronic dorit de hackerii din toata lumea. Asta, pentru ca modelul respectiv ar avea, din fabricatie, o defectiune care permite obtinerea parolelor unor conturi bancare personale si, prin urmare, spolierea posesorilor acestora de sume importante de bani.

De altfel, vestea ca Nokia 1100 este atat de valoros s-a propagat cu mare viteza – pe internet sau din gura in gura –, astfel incat mii de romani cer acum pe un asemenea telefon preturi incredibile. Povestea a prins foarte bine la public, chiar daca are toate ingredientele unei tepe organizate, de tipul afacerii cu masini de cusut Singer, considerata deja fumata in lumea escrocilor.

Specialistul olandez
Sursa informatiilor despre posibilitatile inedite ale Nokia 1100 – este vorba doar despre telefoanele fabricate in Germania, la Bochum, in anul 2003 – ar fi o companie din Olanda, Ultrascan Advanced Global Investigations, specializata in investigarea de fraude pe internet. Frank Engelsman, unul dintre angajatii acestei firme, a explicat in luna aprilie 2009 ca telefoanele respective ar avea o defectiune de soft care ar permite interceptarea mesajelor primite de proprietarii telefoanelor de la bancile la care au deschise conturi. Dupa cum a explicat reprezentatul Ultrascan, mesajele respective care contin coduri de identificare ale tranzactiilor bancare si parole de conturi ar fi putut fi directionate catre alte telefoane, astfel incat sa ajunga in mainile unor infractori, care ulterior sa foloseasca datele pentru a scoate bani din conturile persoanelor respective.

Afirmatiile lui Engelsman au fost preluate rapid de mai multe ziare si site-uri de internet din Europa, desi, printr-un comunicat, Nokia a dezmintit categoric faptul ca modelul respectiv ar avea o asemenea problema. O serie de elemente insa arata ca “descoperirea senzationala” a companiei Ultrascan ridica multe semne de intrebare. In primul rand, ce se stie despre aceasta firma? Informatiile sunt foarte putine. Ultrascan are sediul in Amsterdam si site-ul sau de internet a fost deschis – culmea! – in decembrie 2008, mai exact, cu cateva luni inainte de a iesi la rampa cu scandalul Nokia. Situatie cat se poate de bizara pentru o companie care se recomanda a avea experienta in securitate online. In plus, pe cateva site-uri de internet din Olanda scrie ca Ultrascan nu este inregistrata la Camera de Comert din Olanda si ca “specialistul” Engelsman este anchetat de autoritatile judiciare olandeze.

“Teoretic, se poate, practic, nu”
Semne serioase de intrebare ridica si afirmatiile lui Engelsman legate oportunitatile pentru hackeri oferite de telefoanele Nokia 1100. Specialistii romani in IT consultati de Romania libera au explicat ca interceptarea datelor bancare dupa metodele descrise de olandez este posibila “doar teoretic, nu si practic”. “Nu inteleg de ce un asa-zis hacker ar avea nevoie de un telefon anume. De obicei, se cloneaza cartelele SIM, astfel incat un SMS trimis la un anumit numar de telefon sa ajunga in acelasi timp si pe alta cartela. Una dintre probleme este insa aceea ca operatorii de telefonie afla daca un SIM a fost clonat pentru ca au un sistem de urmarire a pozitiei geografice a fiecarei cartele. In al doilea rand, bancile nu mai folosesc sistemul acesta de transmitere de date catre client. Prin SMS-uri nu se mai trimit decat putine informatii, astfel incat, daca acestea ajung in mainile unui infractor, nu are la ce sa le foloseasca. Practic, i-ar trebui multe date pentru a putea face tranzactii bancare in numele adevaratului client, iar acestea nu se transmit prin telefon”, ne-a declarat Alexandru Lazar, specialist intr-o firma de securitate pe internet.

“Telefonul cautat”
In ciuda semnelor mari de intrebare ridicate de afirmatiile Ultrascan, povestea telefoanelor “minune” a prins foarte bine in Romania. Site-urile de anunturi sunt pline de oferte de vanzare cu modelul respectiv, iar preturile cerute sunt ridicol de mari. Numai pe okazii.ro ieri puteau fi numarate peste 600 de anunturi pentru “Nokia 1100, fabricat in Germania inainte de 2003″, “doar pentru cunoscatori”, “modelul cautat”, pentru care se cereau intre 50 si cateva mii de euro. Unii dintre proprietarii acestora erau atat de convinsi ca mobilul lor face banii solicitati, incat refuzau din start orice negociere. Iata dialogul purtat cu unul dintre vanzatori (ce s-a recomandat Laura), care cerea 8.000 RON pentru un singur mobil:

» “Reporter: De ce vreti atat de multi bani pentru un Nokia 1100?
Laura: Pentru ca este ACEL model!

» Reporter: Care model?
Laura: Daca nu stii, lasa! Du-te si intereseaza-te si dupa aia mai vorbim!

» Reporter: Am auzit ceva, ca ar fi cautat de hackeri…
Laura: Pai, vezi?

» Reporter: Nu cred insa ca este adevarat…
Laura: Este foarte adevarat! (dupa care a inchis telefonul)”

Alti proprietari cu care am discutat pareau totusi sceptici, chiar daca afisau siguranta:

» “Vanzator: Am auzit ca in strainatate s-au dat si 25.000 euro pentru un asemenea model. Nu stiu acum daca-i chiar adevarat…
Reporter: E o poveste. Un telefon atat de banal si depasit costa un euro!

» Vanzator: Poate. Dar eu cred ca-i pe bune!”

Afacerea cu masini de cusut Singer
Una dintre cele mai mediatizate tepe din ultimii ani – si care, din pacate, a facut multe victime in Romania – este cea cu masinile de cusut Singer. Escrocii postau anunturi de genul: “Colectionar german cumpar masini Singer, telefon XXX…”. Iar cand erau sunati de oamenii care detineau un astfel de obiect, raspundeau: “Ai exact seria care ma intereseaza, numai ca vreau sa cumpar doua masini de cusut. Mergi dumneata la adresa cutare si cumpara de acolo tot o masina Singer, vii cu amandoua la mine si-ti dau 100 mii euro”. Incantat de faptul ca ar putea obtine o suma atat de mare de bani, naivul se ducea la persoana indicata, cumpara masina respectiva de cusut cu o suma uriasa si apoi il cauta pe “colectionarul german” pentru a-i vinde “la pachet” cele doua obiecte de marca.

Evident ca acesta nu mai era de gasit, iar naivul ramanea cu o gaura mare in buget: banii pe care-i platise pentru a cumpara cea de-a doua masina si care in realitate nu valora mai nimic. Succesul acestei afaceri (care probabil mai functioneaza si astazi) s-a datorat unor ingrediente care, teoretic, nu au cum sa dea gres: raspandirea rapida a unei informatii aparent exacte (masinile de cusut Singer ar detine niste numere de identificare unice, de mare pret pentru colectionari), foamea de chilipiruri a oamenilor (100.000 euro pentru doua masini de cusut, de pe vremea bunicii!) si folosirea unor argumente sofisticate, cu care oamenii obisnuiti nu sunt familiarizati.

Aceleasi ingrediente pot fi recunoscute fara mare efort si in “Afacerea Nokia 1100″. Vom afla in curand si care este adevarata miza a descoperirii “senzationale” a olandezului de la Ultrascan. Sau poate vom afla ca niste baieti inteligenti vor sa scape de telefoanele banale, care, sa nu uitam, au fost vandute in peste 200 de milioane de exemplare. Asta, numai dupa ce vor ridica pretul acestora de pe piata la un nivel multumitor!
» Politia Romana nu ancheteaza afacerea Nokia 1100
Dupa ce preturile la respectivul model de Nokia au explodat si in Olanda, politia din aceasta tara s-a sesizat si a inceput o ancheta pentru a vedea care este motivul acestei aberatii. Nu acelasi lucru s-a intamplat si in Romania, desi avem de a face cu o situatie similara. Biroul de presa al Inspectoratului General al Politiei ne-a informat ca Serviciul de combatere a infractionalitatii informatice nu a declansat nici o investigatie in acest caz. Din ce motiv? “Aceasta problema nu a intrat pana acum in atentia noastra.”

sursa

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu